Un nou eveniment-discuție în cadrul campaniei noastre Muncă, nu exploatare! Locuințe, nu profit! De data aceasta, cu lucrători și lucrătoare în salubritate, despre munca în salubritate.
Cu emoții, cu teamă că șefii îi dau afară, cu amenințări și fără protecție, știind că locul acesta de muncă este foarte important pentru ei și ele, oamenii încep totuși să vorbească.
Ascultă întreaga discuție înregistrată pe 13 mai 2020, despre ce înseamnă munca de șofer și încărcător sau măturător stradal, de ce este dificilă sindicalizarea în acest domeniu, ce s-a întâmplat cu lucrătorii în perioada pandemiei, cu ce probleme de locuire se confruntă ei, și ce ar trebui să se schimbe înspre bine.
“Amenințările au fost dintotdeauna. Tot înghiți înghiți, dar și treaba asta are o limită. Mai deschizi și tu gura.”
“Oamenilor care lucrează în domeniul salubritate, nu trebuie să le fie frică să își înființeze un sindicat. Voi trebuie să vă luptați pentru drepturile voastre… Haideți la unitate.”
“Dacă nu eram noi, șefii nu ar fi avut de unde să își facă salariile. Noi le facem salariile, muncitorii.”
“După trei luni de la angajare la serviciul de ecologizare, șeful m-a dat afară. Mi-a zis că nu există niciun motiv, numai că au zis că nu mai au bani suficienți ca să ne plătească. La noi așa se fac contractele, pe trei luni, și cu prelunguri, din trei în trei luni. Cînd am intrat în criza asta, șefii s-au schimbat, nu ne mai plăteau orele suplimentare, mergeam sâmbătă și duminică la lucru, dar nu ne plăteau, în schimb ne dădeau zile libere. Pe lângă sectorul pe care îl aveam, mi-a mai dat încă unul, pentru că ziceau că acum nu este atât de mult de lucru, și putem lucra două sectoare în loc de unu. La soțul la fel, el este spălător, nu i-au mai plătit sporul, deci salariile noastre au fost mai mici. Noi nu am avut sindicat, și n-avea cine să ne apere. … Eu am fost evacuată dintr-o locuință naționalizată acum zece ani. De zece ani locuiesc aici pe strada Cantonului. Suntem în așteptarea unei case sociale. Nu știu când primim, ‘sper’ că mai durează vreo zece ani, ca să fie 20 în total. … Știți cum e, femeia e cu toate. Mamă cu copiii, cu curățenia, cu mâncarea, cu împărțitul, cu necazul, cu dat datoriile, deci toate le face femeia, nu bărbatul. Și acasă, și la lucru, normal că mi-a fost greu, dar nu ai ce să faci, trebuie să mergi înainte.”
“Sunt oameni care au lucrat 40 de ani. Erau înjurați, erau bătuți, maltratați, erau dați afară sau anjagați când șefii doreau. Ne-am săturat la un moment dat. Și am vorbit cu colegii mei, am zis să ne înființăm un sindicat. O să ne dăm silința, să ne învățăm drepturile. Domnul Ilcaș de la sindicatul Alfa ne-a ajutat, și așa ne-am înregistrat sindicatul, pe care l-am numit sindicatul Salubritatea… Ca toți să se poată alătura dacă vor… Dar mulți nu s-au înscris din teamă, oamenii nu au prins încredere… Înainte noi am avut un spor de salubritate de 30%, dar acesta nu mai există. Anul trecut am negociat să ne dea înapoi 5% spor de salubritate. Nu e mult, dar este ceva. Drepturile odată tăiate, se recâștigă foarte încet… O altă problemă este că la locul de muncă noi nu avem dușuri. Și anul trecut s-a dat o lege (în Cluj) că dacă oamenii miros urât în autobus, să fie dați jos. Vă dați seama, cum miroși când mergi acasă după ce toată ziua ai colectat gunoaie… La noi s-a dat grupa a doua înainte, care ne lăsa să ieșim mai devreme la pensiune, dar s-a tăiat și el…. Acum putem intra la cerere la pensie la 62 de ani, dar așa nu beneficiem de pensie întreagă, altfel stăm până la 65 de ani… Oamenii care s-au pensionat, nu apucă să trăiască prea mult. Cred că avem doar unul dintre încărcători care 8 ani după pensionare mai trăiește…”