Orașe pentru locuit, nu pentru profit!  Forumul Justiției Locative, ediția a III-a, Cluj

forum 3

Desen realizat de Răzvan Botiș

A treia ediție a Forumului Justiției Locative, inițiată de Campania Căși sociale ACUM / Social housing NOW, organizată împreună cu Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, E-Romnja și Dreptul la Oraș,

prin programul “Întărirea coaliției pentru locuire din România prin reformularea revendicărilor față de locuirea publică”, aduce împreună grupuri și organizații din România ce militează pentru dreptate locativă.

PROGRAM

07.07.2017, VINERI: orele 17.00-22.00, @ tranzit.ro/cluj (Brassai Sámuel, nr.5, Cluj)

17.00: lansarea Forumului ”Orașe pentru locuit, nu pentru profit!”

17.15: Masă rotundă: Comodificarea locuirii în marile centre urbane din România

În ultimii aproape 30 de ani statul și-a asumat rolul de creator al pieței imobiliare și susținător al dezvoltatorilor imobiliari, în timp ce a redus procentul locuințelor publice sub 2% din totalul fondului locativ. Astfel, politica locuirii a neglijat nevoia de locuire a cel puțin 25% din populația României (clasa lucrătoare cu cele mai mici venituri), sprijnind afacerile imobiliar-bancare și eventual crescând accesul clasei lucrătoare de mijloc la locuințe adecvate prin câteva programe guvernamentale. Invitații mesei rotunde propun discutarea acestor procese și modul în care se manifestă ele în Cluj, Timișoara și București, marile “orașe competitive” ale României, unde, în fiecare, în timp ce capitalul imobiliar produce și tranzacționează locuința ca marfă sau ca sursă de profit, valoarea socială a locuinței și nevoia de locuință adecvată a tuturor este neglijată de actorii decizionali.

Cu activiste și activiști de la Fundația Desire/ Căși sociale ACUM / Social housing NOW din Cluj, Dreptul la Oraș din Timișoara, Grupul Quantic,Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire și E-Romnja din București.

19.00: Lansarea publicațiilor Gazeta De Artă Politică, nr. 17, Muncă și sindicate, precum și a Revistei Strada (Timișoara, Dreptul la Oraș). Discuție cu Ioana Ilie și Andreea Andrei, membre ale colectivelor editoariale ale celor două publicații

20.30: Proiecția filmului documentar ”Dislocări. Rutele evacuărilor spre Strada Cantonului, Cluj. 1996-2016”, realizat în cadrul campaniei Căși sociale ACUM / Social housing NOW . Discuții post-proiecție

08.07.2017, SÂMBĂTĂ: orele 16.00-22.00, @ tranzit.ro/cluj (Brassai Samuel, nr.5, Cluj)

16.00: Masă rotundă: Orașele cui? Rolul artei și discursului creativității în modelarea capitalistă a orașelor

Pornind de la cazul proiectului Capitalei Culturale Europene – atât cel local prevăzut pentru Timișoara 2021 cât și edițiile precedente – ne vom pune câteva întrebări cheie ce privesc viitorul orașelor noastre: transformarea centrelor în zone de consum este către beneficiul cui? Megaproiectele culturale răspund nevoilor concrete ale locuitorilor? Dacă în numele artei și culturii pot fi declanșate procese urbane anti-sociale, unde este responsabilitatea artistului? Împreună cu participanții vom încerca nu doar să oferim posibile răspunsuri la acestea cât mai ales să înțelegem cum scenele artistice și culturale urbane pot fi pârtia pentru lansarea și consolidarea unui discurs ce maschează și legitimează deposedarea și dislocarea produse de gentrificare, lichidarea patrimoniului de locuințe sociale și turistificare.

Cu activiste și activiști de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire,Gazeta De Artă Politică, Dreptul la Oraș și Căși sociale ACUM / Social housing NOW!

18.00: Lansarea platformei grupurilor activiste pentru politică justă și antirasistă de locuire – mai multe detalii în curând

20.30: Proiecția filmului documentar A Inceput Ploaia, realizat de Michele Lancione, despre evacuarea din Vulturilor și lupta pentru dreptul la locuire. Discuții post-proiecție

09.07.2017, DUMINICĂ: ora 13.00 – acțiune de revendicare a spațiilor vacante/ abandonate pentru convertirea acestora în locuințe publice/sociale. Locația va fi comunicată în curând

Leave a Reply

Your email address will not be published.